M A N I F E S T

categoria articolului: 
comunicate
actiuni

Pentru STAREA DE NEMULŢUMIRE GENERALIZATĂ exprimată de majoritatea românilor !
Pentru COMPROMITEREA GRAVĂ A ACTULUI GUVERNĂRII democratice în România !
Pentru SFIDAREA manifestată faţă de orice acţiune şi iniţiativă a OPOZANŢILOR din mediul sindical, din societatea civilă, din rândul adversarilor politici şi din partea oamenilor de cultură!
Pentru CORUPŢIA FĂRĂ MARGINI ce a atins cote înspăimântătoare în evaluările internaţionale, iar în viaţa românilor accentuează sărăcia şi disperarea!
Pentru EŞECUL dovedit al majorităţii REFORMELOR propuse !
Pentru NIVELUL SCĂZUT DE TRAI al milioanelor de români ce nu fac parte din clientela Puterii !
Pentru REDUCEREA VENITURILOR ŞI ÎNGHEŢAREA PENSIILOR celor ce constituie majoritatea românilor !
Pentru INEFICIENŢA MĂSURILOR LUATE ÎN DOMENIUL ECONOMIC ŞI FISCAL ce au slăbit puterea economică a ţării !
Pentru LIPSA LOCURILOR DE MUNCĂ din ţară ce trimite printre străini milioane de români tineri şi adulţi !
Pentru ÎMPRUMUTURILE IMENSE luate în ultimii trei ani şi cheltuite fără ca românii care le vor plăti să ştie pentru ce !
Pentru STAREA DE SĂNĂTATE TOT MAI PRECARĂ a naţiunii şi lipsa de viziune în acest domeniu !
Pentru DISCREDITAREA PROFESORILOR, MEDICILOR, FUNCŢIONARILOR, POLIŢIŞTILOR, JANDARMILOR şi a altor categorii de cetăţeni ce asigură calitatea principalelor servicii publice garantate de Constituţie !
Pentru UMILINŢELE LA CARE SUPUNEŢI PENSIONARII acestei ţări !
Pentru ABUZUL DE LEGIFERARE prin ordonanţe de urgenţă şi prin asumarea răspunderii ce sfidează Parlamentul României !
Pentru NEÎNCREDEREA GENERALIZATĂ ÎN CAPACITATEA DE A GUVERNA în interesul tuturor românilor!
IALOMIŢENII DIN TOATE FORŢELE DEMOCRATICE: DIN SOCIETATEA CIVILĂ, DIN SINDICATE, DIN U.S.L. VĂ CER DOMNILOR BĂSESCU ŞI BOC:
1. SĂ RECUNOAŞTEŢI CRIZA SOCIALĂ ŞI POLITICĂ PROFUNDĂ ÎN CARE SE AFLĂ ROMÂNIA DE AZI !
2. SĂ VĂ ASUMAŢI RĂSPUNDEREA PENTRU ACEASTĂ SITUAŢIE !
3. SĂ DEMISIONAŢI PENTRU A FACE POSIBILE ALEGERI ANTICIPATE !

SLOBOZIA, 18.01.2012