Situaţia actuală a finanţării administraţiei publice locale

categoria articolului: 
media

Situaţia actuală a finanţării administraţiei publice locale din România, un dezastru cu consecinţe grave pentru viitorul ţării

(material prezentat în cadrul Consiliului Judeţean PSD Ialomiţa din 1 octombrie 2010)

  1. În România, criza financiară şi economică a oprit procesul dificil de consolidare a autonomiei financiare a autorităţilor publice locale, în sensul european al conceptului, spre disperarea generatoare de revoltă a reprezentanţilor aleşi ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
  2. În faţa crizei una din abordările alese de guvernul Boc – Băsescu a fost aceea de a acoperi deficitele bugetar tot mai mari prin, împrumuturi externe, condiţionate de măsuri de austeritate, iraţionale şi ineficiente economic.
  3. Autorităţile Publice Locale au devenit ţintă predilectă a măsurilor, ce s-au transformat într-o imixtiune gravă în funcţionarea unei componente a vieţii statului român de maximă importanţă.
  4. Reducerea salariilor personalului din administraţia publică locală, reducerea numărului de personal, rectificarea negativă a bugetului destinat Autorităţilor Publice Locale şi intrarea în vigoare a prevederilor legii responsabilităţii fiscale(Legea nr. 69/2010) privind plafonarea cheltuielilor de personal şi a finanţărilor nerambursabile(împrumuturile locale) au accentuat o criza majoră în funcţionarea Autorităţilor publice locale.
  5. O mare parte din investiţiile Autorităţilor Publice Locale începute în anii anteriori au îngheţat, fără ca evaluarea impactului acestor măsuri asupra economiei locale să preocupe pe cineva.
  6. Programele naţionale gestionate de anumite ministere şi destinate modernizărilor diferitelor infrastructuri din comune, oraşe, municipii sau judeţe, au devenit cel mai puternic mijloc de consolidare a clientelei politice a PD-L şi UDMR.
  7. Programele europene ameţitor de atrăgătoare, au devenit şi ele o ţintă pentru puterea PD-L+UDMR , care nu s-a sfiit sa dispreţuiască eforturile financiare mari, făcute de atâtea comunităţi şi să influenţeze brutal procesul de selecţie a proiectelor depuse pe măsura 3.2.2 în favoarea zonelor portocalii.
  8. Cel mai performant program operaţional de dezvoltare regională susţinut de Uniunea Europeană în perioada 2007-2013 în România, POR, nu i-a convins pe oficialii români sa negocieze cu UE o majorare a alocărilor financiare pentru POR în detrimentul altor POS-uri, ce nu au absorbit suficient resursele nerambursabile europene. Ineficienţa administraţiei centrale în acest domeniu este argumentul cel mai important al nevoii de descentralizare decizională şi administrativă.
  9. Dezvoltarea locală şi regională au devenit noţiuni în consolidarea importanţei cărora, aleşii locali au un rol din ce în ce mai mic, în detrimentul rolului jucat de administraţia centrală. În sfidarea prevederilor Legii 500 a finanţelor publice, care cer indicatori de performanţă şi alocări bugetare predictibile pentru orice program al unui ordonator principal de credite, Legea bugetului de stat pe 2010 nu mai cuprinde în partea scrisă sume destinate înfiinţării sau reabilitării sistemelor de apă şi canalizare (vezi cazul O.G. 7) sau modernizării infrastructurii de învăţământ şi sport ori realizarea unor parcuri şi zone de agrement. Lipsa evaluărilor de eficienţă  a acestor programe arată clar intenţia de a perpetua o abordare centralizată şi clientelară.
  10. Dispersia pe mai multe ministere a unor resurse financiare destinate realizării, extinderii sau reabilitării diferitelor infrastructuri din zona de responsabilitate a autorităţilor publice locale(MDRT, Ministerul Mediului, MAI etc.) a amplificat ineficienţa utilizării fondurilor publice şi slăbirea autorităţilor publice locale.
  11. Practica transferului de responsabilităţi către autorităţile publice locale fără transferul de resurse  financiare necesare, stabilit prin acte normative ale Guvernului României(de regulă ordonanţele de urgenţă) continuă. Relativ recent prin OUG 48/ iunie 2010 se transferă unele spitale către unităţi de administraţie publică locală, în condiţii de recunoaştere a situaţiei de subfinanţare gravă a unităţilor sanitare publice cu paturi ce urmau să se transfere.
  12. Ordonanţa cuprinde în final obligaţia autorităţilor administraţiilor publice locale de a dispune măsurile necesare stingerii obligaţiilor de plată înregistrate la nivelul spitalelor, începând cu data încheierii protocoalelor de predare-preluare(Art. VII, alin 5)
  13. Prin aprobarea în Guvernul României a Strategiei Fiscal Bugetare pe orizontul de referinţă 2011-2013, strategie ce se va prezenta Parlamentului împreună cu proiectul Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, se recunoaşte o realitate financiară gravă pentru autorităţile publice locale.Cifrele următoare sunt grăitoare pentru perspectiva finanţării autorităţilor publice locale şi ele sunt cuprinse în Strategia fiscal bugetară pe anii 2011-2013.- mii lei –
      2008 realizări 2009 realizări 2010 estimări 2011 estimări 2012  estimări 2013 estimări
    Bugetul general centralizat al unităţilor administrativ teritoriale 51.249,3 47.860,5 44.485,0 43.749,5 45.870,00 48.425,1
    Cheltuieli de personal 16.541.2 17.975,4 15.118,3 13016,4 13.406,8 13.902,9
  14. Spre ce ne îndreptăm?
    1. Acţiuni ferme pentru blocarea transferului de neîncredere şi nemulţumire  a cetăţenilor României de la Guvernul Boc spre autorităţile publice locale, transfer cu consecinţe grave pentru aleşii locali;
    2. Conturarea unei viziuni PSD asupra administraţiei publice locale în contextul crizei generalizate a României de azi;
    3. Scoaterea pentru totdeauna din zona experimentelor administraţiei publice locale printr-o reglementare de tăria unei legi organice, în care să se interzică modificarea oricărei legi care vizează autorităţile publice locale, într-un interval de un(1) an de la momentul iniţierii până la adoptarea în Parlamentul României.

 

PREŞEDINTE

 

Silvian CIUPERCĂ



 

Comments

Add new comment

Filtered HTML

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.