Presedintele PSD Liviu Dragnea a prezentat la Palatul Parlamentului bilantul guvernarii 2012-2015

categoria articolului: 
conferințe de presă
evenimente

Liviu Dragnea, președintele PSD, a prezentat la Palatul Parlamentului bilanțul guvernării 2012-2015. La prezentare  au mai participat secretarul general al PSD, Marian Neacşu, şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

Guvernările Ponta au reuşit să îndrepte aproape toate nedreptăţile sociale făcute de PDL şi Traian Băsescu şi să pună economia în direcţia potrivită, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea

"În mai 2012, Uniunea Social Liberală care exista atunci a preluat guvernarea cu un program politic şi economic foarte ambiţios. Alegerile din decembrie 2012 au marcat eşecul politicilor de austeritate ale PDL şi ale lui Traian Băsescu, într-o manieră cât se poate de categorică, dată chiar de rezultatul alegerilor. În aproape patru ani de guvernare s-a reuşit să se îndrepte aproape toate nedreptăţile sociale făcute de PDL şi Traian Băsescu şi economia să fie pusă în direcţia potrivită", a afirmat liderul social-democraţilor.

Ca exemplu, Liviu Dragnea a spus că, în prezent, "în conturile în valută ale ţării sunt 6,2 miliarde de euro, cu două miliarde de euro mai mult decât în 2012".

"Şi, de asemenea, se lasă foarte mulţi bani în conturile Trezoreriei, bugetul fiind pe excedent după 10 luni de zile", a precizat preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a menţionat că în 2012 s-a pornit de la "0,6% creştere economică, 5,4% - şomaj, minus 3% deficit bugetar, salarii tăiate cu 25%, pensii reduse". "PIB-ul României era de 133 miliarde de euro, iar astăzi este de 158 miliarde de euro. Aceea era România după 10 ani de mandat al lui Traian Băsescu. În decembrie 2012, după câştigarea alegerilor, noi, împreună cu partenerii noştri, ne-am asumat obiective care au fost duse la îndeplinire chiar şi după desfiinţarea USL", a susţinut preşedintele PSD.

Acesta a subliniat că, la acest moment, "România are una dintre cele mai mari rate de creştere din Europa, 3,7% în primele nouă luni din 2015, faţă de primele luni din 2014".

"În ultima prognoză din noiembrie 2015, Comisia Europeană estimează o creştere economică a României de 4,1% în 2016, care se pare că va fi una dintre cele mai mari din Europa, dacă nu cea mai mare", a afirmat preşedintele PSD.

Potrivit lui Liviu Dragnea, în timpul guvernărilor Ponta s-a reuşit crearea a 320 de mii de noi locuri de muncă. "Practic, de la 4,27 milioane de angajaţi la 4,57 milioane. Prin urmare, şomajul a scăzut la 5,2%. Scăderea şomajului în paralel cu creşterea salariilor arată că avem o creştere economică sănătoasă, care este şi simţită de oameni şi de către companii", a spus el.

De asemenea, liderul social-democraţilor a menţionat că "deficitul bugetar a scăzut de la 5,4% din PIB în 2011, la 1,5% din PIB în 2015".

"Prin urmare, România s-a împrumutat mai puţin în exterior şi pe piaţa internă pentru că economia a mers bine şi au fost bani. (...) În felul acesta Guvernul a reuşit să aibă bani pentru a face două lucruri fundamentale, să crească puterea de cumpărare a majorităţii românilor prin creşterea veniturilor şi reducerea taxelor şi să încurajeze mediul de afaceri prin măsuri corecte, incluse în Codul fiscal", a spus Liviu Dragnea.

AGERPRES

Documentul integral intitulat "Guvernarea 2012-2015 - Evolutie si rezultate" poate fi descărcat AICI.

 

fisiere: 

Comments

Add new comment

Filtered HTML

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.