DECLARAŢIE DE PRESĂ

categoria articolului: 
media

La scurt timp, după ce preşedintele Traian Băsescu s-a adresat preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului în încercarea de a  impune adoptarea unor acte legislative despre care nu avea informaţii corecte, domnia sa recidivează. În cuvântarea rostită la Reuniunea comisiei de monitorizare a progreselor realizate de România în domeniul reformei sitemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, el a lansat un nou atac, incorect şi total nejustificat, la adresa justiţiei şi a statului de drept.

Faţă de această nouă tentativă a preşedintelui de a–şi subordona puterea judecătorească, Departamentul de justiţie, politici legislative şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD face umătoarele precizări:

1. Traian Băsescu afirmă că judecătorii care au pronunţat hotărâri pentru plata drepturilor salariale şi a unor pensii trebuie să indice şi sursa de finanţare. Este o afirmaţie abuzivă, atâta vreme cât judecătorul examinează speţa, în cazul de faţă nerespectarea acestor drepturi, dar nu are şi obligaţia de a calcula dacă şi în ce măsură cel care se face vinovat are şi sursele pentru plata daunelor provocate. Îi reamintim, totuşi, lui Traian Băsescu câteva posibile surse de finanţare a celor 9 miliarde de lei pentru plata acestor drepturi: veniturile uriaşe încasate de asfaltatoriii din ţara cu o infrastructură la pâmânt; sălile de sport, bazinele de înot şi patinoarele din localităţi fără utilităţi sau cele peste 500 de milioane euro care au fost cheltuite pentru falimentarul recensământ al populaţiei şi locuinţelor 2011 sau marea evaziune fiscală de care nimeni nu se atinge de 7 ani cu largul concurs al instituţiilor abilitate.

2. „Mesajul meu – spune Traian Băsescu – este legat de respectarea echilibrului constituţional între puterile statului”. Şi de această dată, preşedintele recurge la un exerciţiu de demagogie, atâta vreme cât el însuşi este cel care, în mod repetat, sistematic, încalcă acest echilibru. Mai mult, noile indicaţii şi orientări pe care le-a dictat în cuvântarea de astăzi, reprezintă o gravă încălcare a acestui echilibru.

3. În continuarea aceleiaşi retorici demagogice, Traian Băsescu proclamă: „Noi nu avem niciun mecanism de stabilire a echilibrului între executiv, legislativ şi justiţie”. Să înţelegem de aici că preşedintele este pe cale să instituie un asemenea mecanism, care să îi consfiinţească dreptul de a se substitui executivului, de a face presiuni asupra legislativului pentru a adopta legi în formula pe care, el, ca preşedinte, o doreşte şi, mai nou, de a dicta magistraţilor un alt cod profesional – să îl numim Codul lui Traian Băsescu-, prin care îi obligă la totală vasalitate politică? Toate acestea ar duce la desfiinţarea sistemului judiciar, în sensul că instanţele nu ar mai avea dreptul să controleze legalitatea actelor normative şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului.

4. „Sunt legi şi pentru judecători – mai spune Traian Băsescu-, pe care  aceştia trebuie să le aplice.” Care sunt aceste legi, domnule preşedinte? Nu cumva sunt chiar ordinele pe care dumneavoastră le daţi, încălcând Constituţia, justiţia?

5. Într-un singur loc, Traian Băsescu a rostit adevărul. Atunci când a spus: „Mâine – poimâine, veţi decide prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele României.” Acest atribut este numai al Curţii Constituţionale stabilit prin Constituţie, amănunt pe care preşedintele ar trebui să îl cunoască.

Departamentul de justiţie, politici legislative şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD

03 noiembrie 2011

 

Comments

Add new comment

Filtered HTML

  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.